Raportaţi un potenţial conflict de interese

 

Desfăşurăm cu toţii numeroase activităţi în afara companiei. Un conflict de interese apare atunci când activităţile noastre personale, sociale, financiare sau politice au potenţialul de a interfera cu fidelitatea şi obiectivitatea noastră faţă companie. Conflictele efective trebuie să fie evitate însă numai posibilitatea unui conflict de interese poate fi dăunătoare.

În cazul în care consideraţi că puteţi avea un conflict efectiv sau potenţial de interese sau dacă ceilalţi pot percepe o activitate sau o relaţie în care sunteţi implicat drept un conflict de interese, trebuie să dezvăluiţi aceste informaţii. Dacă aveţi întrebări legate de conflictele de interese, faceţi clic aici.

Anterior transmiterii acestui formular, veţi fi rugat să menţionaţi o parolă. După ce aţi trimis formularul, sistemul va genera o cheie unică de raportare. Veţi putea să monitorizaţi raportul dumneavoastră utilizând parola şi cheia de raportare pentru a oferi informaţii suplimentare şi pentru a posta alte documente adecvate pentru raportul dumneavoastră. Vă mulţumim.

Formulare de dezvăluire - potenţial conflict de interese

Pentru a face o dezvăluire, completaţi unul sau mai multe dintre formularele următoare:
(Selectaţi unul)
„Rudă apropriată" se defineşte ca soţ/soţie, părinte, părinte vitreg, copil, copil vitreg, frate/soră, frate/soră vitregă, nepot, nepoată (de unchi sau mătuşă), mătuşă, unchi, nepot, nepoată (de bunic sau bunică), rudă prin alianţă şi ca partener de viaţă de acelaşi sex sau de sex diferit.

În general, aveţi nevoie de aprobarea Mondelēz International pentru a face parte din consiliul de administraţie al oricărei companii sau al altei organizaţii. Aceasta include aprobarea din partea echipei de conducere şi a Departamentului de Integritate în afaceri. Cu toate acestea, nu aveţi nevoie de aprobarea din partea Mondelēz International pentru a face parte din consiliul de administraţie al unei organizaţii de cariate sau comunitare dacă nu veţi reprezenta Mondelēz International în consiliu şi nu există astfel niciun conflict de interese. Exemple de astfel de organizaţii sunt asociaţiile de proprietari, cluburile de sport pentru tineret, consiliile şcolare sau o organizaţie religioasă, educaţională sau culturală. După includerea într-un consiliu, trebuie să informaţii informaţi Departamentul de & Integritate în afaceri în legătură cu orice situaţie care poate conduce la un conflict de interese potenţial sau actual. Dacă aveţi întrebări legate de participarea în cadrul unui consiliu extern, faceţi clic aici.
Un conflict de interese poate apărea atunci când aveţi un al doilea post în cadrul, realizaţi servicii pentru sau aveţi calitatea de director sau consultant pentru concurenţă, un client sau un furnizor de bunuri sau servicii pentru Mondelēz International.

Un "interes substanţial" se referă la orice interes economic care poate influenţa sau poate părea că vă influenţează deciziile. Acesta nu include de obicei o investiţie mai mică de 1 procent din valoarea titlurilor de capital ale unei companii de stat aflate în circulaţie sau un interes cu o valoare mai mică de 25.000 (USD) dintr-o companie cu capital privat. Fondurile mutuale şi cele indexate cotate la bursă şi titlurile de valoare similare, atunci când o persoană nu are putere de decizie în ceea ce priveşte în care dintre acestea sunt incluse investiţii, nu prezintă conflicte.

 
 
Articole marcate cu un diamant sunt câmpuri obligatorii.

Monitorizarea unui formular de dezvăluire transmis anterior

  • Trebuie specificate cheia de raportare şi parola dumneavoastră.
  • Procesele de monitorizare vă vor permite să oferiţi informaţii suplimentare, să ataşaţi documente şi să analizaţi informaţiile de monitorizare.
Cheie de raportare
Parolă